COMUNICAT DE PRESĂ - ÎNCHIDERE PROIECT

Proiectul Social Act – ID 128685: 25 noi întreprinderi sociale înființate

Furnizorul de formare profesională GE-COST 2001 S.R.L., alături de Eurinpro Advisory S.R.L. și Fundația CREATIW, anunță finalizarea cu succes a proiectului „Social Act -  ID128685”, dedicat înființării de întreprinderi sociale, în valoare de peste 13,8 milioane lei, desfășurat pe o perioadă de patru ani, începând cu 1 octombrie 2019. Proiectul a avut drept scop principal crearea de oportunități ocupaționale pentru persoanele care doresc să se integreze sau să se reintegreze pe piața muncii, atât în mediul rural, cât și în cel urban.

Pe parcursul implementării proiectului, peste 100 de persoane din regiunea Nord-Est (județele Bacău, Neamț, Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava) au beneficiat de cursuri de formare și de sprijin pentru dezvoltarea și consolidarea competențelor necesare pentru inițierea și gestionarea unei întreprinderi sociale. Prin aceste activități, proiectul a urmărit promovarea activităților generatoare de venit, facilitând integrarea activă pe piața muncii în structurile economiei sociale și/sau formale.

Ca rezultat concret al proiectului, au fost înființate și dezvoltate 25 de noi întreprinderi sociale în diverse domenii, oferind oportunități de angajare și contribuind la dezvoltarea economică durabilă a comunităților implicate. Proiectul a promovat, de asemenea, avantajele implicării în economia sustenabilă, în special pentru persoanele din grupurile vulnerabile.

Pe parcursul desfășurării proiectului, o atenție deosebită a fost acordată grupurilor vulnerabile, încurajând participarea persoanelor din etnia romă, a celor cu vârsta de peste 45 de ani, cu dizabilități, fără loc de muncă, din mediul rural sau care trăiesc din agricultura de subzistență.

Încheierea acestui proiect marchează un pas important în consolidarea economiei sociale în regiunea Nord-Est și reprezintă un exemplu în sprijinul dezvoltării întreprinderilor sociale și a integrării pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin programul operațional Capital Uman 2014-2020.

Pentru mai multe informații despre activitățile desfășurate și rezultatele obținute în cadrul proiectului, puteți contacta GE-COST 2001 S.R.L. la numărul de telefon 021.642.79.51, adresa de e-mail comunicare@gecost2001.ro sau vizitând site-ul www.gecost2001.ro.

Comunicat de presa – Inchidere Proiect “Social Act” – ID 128685